Istoria Bisericii

Pentru prima dată fraţii români din Biserica Domnului Speranţa din Schalchen s-au întâlnit în luna mai 1990, urmând pentru o perioadă să participe la slujbele religioase realizate de către fraţii austrieci. După aproximativ un an, fraţii români au recurs la desfăsurarea slujbelor în limba română, astfel formânduse biserica română din Braunau, urmând ca o perioadă de aproximativ 19 ani, sub acelasi acoperamânt, să se desfăşoare două programe, unul în limba germană si unul în limba română. În această perioadă au slujit în biserică fraţii: Pavel Timoce, George Palage, Corneliu Kepp si Doru Fechete, ca slujitori: fraţii Vasile Iovescu, Mihai Triscas, Stefan Pesel, Mihai Feher şi Nicu Bura. În 2005, simtindu-se nevoia unui lucrător din sânul bisericii, fratele Doru Fechete a fost ordinat ca Diacon, fiind unul dintre fraţii care au slujit încă de la întemeierea acestei biserici. Asezarea geografică al acestui oras a împiedicat creşterea numericã a membriilor Bisericii, mulţi fraţi au preferat oraşele centrale ale Austriei, în situaţia aceasta numãrul de membrii devenind instabil.

Scopul Nostru

1. Continuarea lucrãrii inceputã de Hristos.

Hristos voia sã ducã pe mulţi fii la slavã
Evrei 2:10

2. Publicarea vestii bune

Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului, şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.
Matei 28:19-20

3. Echiparea membrilor bisericii , pentru a cunoaşte deplina voie a lui Dumnezeu , ca sã ajungã la statura de om mare

Şi El a dat pe unii apostoli, pe alţii proroci, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos; ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire, ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos.
Efeseni 4:11-15

Conducere

Pastor

Doru Fechete

Prezbiter

Andrei Pop

Diacon

Catalin Viman

Diacon

Alin Horvath